Vision astăzi
Compania „Vision International People Group” este una dintre cele mai mari companii de pe piaţa mondială care oferă produse pentru sănătate şi longevitate. Misiunea Companiei Vision: „Noi facem afaceri sănătoase”, adică sigure, de durată, profitabile, bazate pe necesitatea principală a omului – sănătatea.
Din momentul înfiinţării sale, la data de 14 iulie 1996, Compania Vision îşi îndreaptă în permanenţă eforturile spre formarea unei culturi noi a sănătăţii, ca prioritate absolută a personalităţii umane şi a comunităţii în general. Aceasta dictează orientarea principală a produselor cu care operează Compania.
Activitatea de bază a Companiei și a distribuitorilor — oferirea serviciilor pentru managementul calitații de viață (Life Quality Management). Astfel, distribuitorii Companiei Vision pot fi numiți Manageri Independenți ai Calității de Viață (Independent Life Quality Managers).
Direcțiile principale de activitate sunt:
-
Managementul afacerii proprii (Bussiness Management). Distribuitorii construiesc afaceri proprii, folosind pentru aceasta investiții minime. Baza veniturilor este reprezentată în Planul de marketing al Companiei Vision, recunoscut drept unul dintre cele mai eficiente din industria mondială MLM (Multi-Level Marketing), industrie, în care studiile, sexul și vârsta nu au nici o importanță. Oricine poate reuși.
În Compania Vision vă veţi îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii. Excursiile, instruirile, comunicările cu persoane interesante, carieră şi recunoaştere – sunt valorile care unesc mii de oameni din diferite ţări ale lumii.
Alegeţi stilul de viaţă Vision!









